Două pahare de apă imediat după trezire, ajută la activarea organelor interne.
Un pahar de apă – 30 de minute înainte de o masă ajută digestia.
Un pahar de apă înainte de a face baie. Ajută la scăderea tensiunii sanguine.
Un pahar de apă înainte de culcare. Ajută la evitarea unui atac cerebral sau de cord.
P.S. Un cardiolog afirmă că dacă fiecare dintre cei care primesc acest mesaj ar informă alte 10 persoane, o viaţă va fi, cu siguranţă, salvată.
Copilaria (partea a III-a)
V-ati gandit vreodata la cum era Craciunul acum 10 ani? Si cand spun asta nu ma refer neaparat la anul 2000 in sine, ci la noi, la mine. Poate ca intrebarea este de fapt: cum eram NOI acum 10 ani? Cum percepeam atunci Craciunul? Ce anume facea aceasta perioada sa fie mai magica decat este acum? Pentru ca jur ca, dintr-un motiv anume, cu fiecare an care trece, sarbatoarea asta isi pierde din vraja care alta data o facea atat de speciala. Si parca ma fortez sa cred in ea. Ma fortez sa cred in Mos Craciun si in dorinte care se implinesc. Dar e din ce in ce mai greu, mai ales cand vezi ca pana si cei care pana mai ieri aveau iluziile frumoase ale copilariei au inceput acum sa le piarda. Incercand sa le pastrezi lor increderea in Mos Craciun, undeva in fiinta ta, mai credeai si tu un pic in el. Dar acum... Nu doar ca nu ma mai trezesc dimineata cu emotia descoperiri cadourilor de sub brad, dar nu mai traiesc nici emotiile plasarii acelui cadou si inscenarii vizitei rapide a Mosului. Nu mai trebuie sa tin pe nimeni de vorba si sa ma asigur ca nu intra din greseala in sufragerie sa vada cine pune de fapt cadourile acolo. Fratele meu s-a "desteptat" singur acum doi ani. Partea buna e ca pentru el cadoul e inca o surpriza; eu astazi mi-l cumpar singura si tot singura il asez sub brad. Oare sa fie asta o ipocrizie ciudata? Cred ca e mai degraba o dorinta de reinviere a vechilor sentimente si credinte.
Acum 10 ani eram la tara de Craciun. Ninsese toata luna decembrie si zapada imi ajungea pana aproape de umar. Ziua de 24 era cea mai linistita. Zambesc si acum cand imi amintesc cum incercam sa fim cuminti in ultima zi, doar-doar Mosul va uita de nazdravaniile facute in restul anului. Un om de zapada in fata casei, un sanius scurt si apoi repede in casa la povesti si cozonaci. Strabunica era parca mai vesela, mama parca isi facea treaba mai cu drag... Cu totii erau mai optimisti. Sau doar asa ii vedeam eu?
Cu chiu cu vai s-a inserat si toata familia era stransa in cea mai micuta camera a casei, in jurul televizorului. Nu aveai loc sa arunci un ac, si daca unul din noi vroia sa iasa, trebuia sa ne miscam cu totii sa ii facem loc. Soba ardea atat de puternic, incat incercam sa stam cat mai departe de ea. Mihaela era singura pe care nu o deranja caldura, ba chiar isi punea uneori picioarele goale pe teracota incinsa. Pe la ora 9 seara (banuiesc ca atunci s-a intamplat, nu-mi amintesc exact), chiar cand tata plecase pana in pivnita sa aduca niste dulceata de visine, se aude un ciocanit in fereastra si, dupa ce mama a dat perdeaua la o parte, am putut vedea cu totii ca acolo era chiar Mos Craciun. Mihaela, emotionata, s-a asezat ca la armata in fata ferestrei si a inceput sa spuna o poezie. Eu, in timp ce imi asteptam randul, analizam trasaturile Mosului. Fereastra era destul de aburita si nu ii puteam vedea decat fata. Avea barba alba si un fes rosu pe cap. Ce sa mai, era Mos Craciun! Si totusi... nasul acela... Puteam sa jur ca il stiu de undeva... "E tati!" am tipat eu si toti s-au uitat speriati la mine. "Cum sa fie tati?", m-a intrebat mama, "Nu stii ca s-a dus dupa dulceata?".
Oricat au incercat, nimeni nu m-a putut convinge ca acela era cu adevarat Mos Craciun. Am refuzat sa mai spun vreo poezie si mare mi-a fost disperarea cand tata s-a intors din "pivnita" cu o sacosa mare in brate spunand: "Am gasit asta afara... Ati lasat-o voi acolo?". Groaznic. Mihaela primise cadou si eu nu. Bineinteles ca am inceput sa plang si abia dupa ce mama mi-a spus ca Mosul trece cu siguranta chiar in clipa aceea pe deasupra casei noastre am spus repede un cantecel. "Si acum?" am intrebat. "Acum asteptam", mi-a spus ea.
Am asteptat vreo 10 minute si bunicul spuse: "Eu ma duc sa vad daca am inchis poarta bine..." si a iesit. Ei, cred ca nu mai are rost sa spun ca s-a intors cu cadoul meu. Spunea ca l-a gasit pe banca, la poarta. "Cred ca l-a aruncat direct din sanie cand trecea pe deasupra casei", am spus eu. "Cred ca ai dreptate", mi-a spus bunicul. "Ce tinta buna are! A nimerit chiar pe banca!"
Acum 10 ani eram la tara de Craciun. Ninsese toata luna decembrie si zapada imi ajungea pana aproape de umar. Ziua de 24 era cea mai linistita. Zambesc si acum cand imi amintesc cum incercam sa fim cuminti in ultima zi, doar-doar Mosul va uita de nazdravaniile facute in restul anului. Un om de zapada in fata casei, un sanius scurt si apoi repede in casa la povesti si cozonaci. Strabunica era parca mai vesela, mama parca isi facea treaba mai cu drag... Cu totii erau mai optimisti. Sau doar asa ii vedeam eu?
Cu chiu cu vai s-a inserat si toata familia era stransa in cea mai micuta camera a casei, in jurul televizorului. Nu aveai loc sa arunci un ac, si daca unul din noi vroia sa iasa, trebuia sa ne miscam cu totii sa ii facem loc. Soba ardea atat de puternic, incat incercam sa stam cat mai departe de ea. Mihaela era singura pe care nu o deranja caldura, ba chiar isi punea uneori picioarele goale pe teracota incinsa. Pe la ora 9 seara (banuiesc ca atunci s-a intamplat, nu-mi amintesc exact), chiar cand tata plecase pana in pivnita sa aduca niste dulceata de visine, se aude un ciocanit in fereastra si, dupa ce mama a dat perdeaua la o parte, am putut vedea cu totii ca acolo era chiar Mos Craciun. Mihaela, emotionata, s-a asezat ca la armata in fata ferestrei si a inceput sa spuna o poezie. Eu, in timp ce imi asteptam randul, analizam trasaturile Mosului. Fereastra era destul de aburita si nu ii puteam vedea decat fata. Avea barba alba si un fes rosu pe cap. Ce sa mai, era Mos Craciun! Si totusi... nasul acela... Puteam sa jur ca il stiu de undeva... "E tati!" am tipat eu si toti s-au uitat speriati la mine. "Cum sa fie tati?", m-a intrebat mama, "Nu stii ca s-a dus dupa dulceata?".
Oricat au incercat, nimeni nu m-a putut convinge ca acela era cu adevarat Mos Craciun. Am refuzat sa mai spun vreo poezie si mare mi-a fost disperarea cand tata s-a intors din "pivnita" cu o sacosa mare in brate spunand: "Am gasit asta afara... Ati lasat-o voi acolo?". Groaznic. Mihaela primise cadou si eu nu. Bineinteles ca am inceput sa plang si abia dupa ce mama mi-a spus ca Mosul trece cu siguranta chiar in clipa aceea pe deasupra casei noastre am spus repede un cantecel. "Si acum?" am intrebat. "Acum asteptam", mi-a spus ea.
Am asteptat vreo 10 minute si bunicul spuse: "Eu ma duc sa vad daca am inchis poarta bine..." si a iesit. Ei, cred ca nu mai are rost sa spun ca s-a intors cu cadoul meu. Spunea ca l-a gasit pe banca, la poarta. "Cred ca l-a aruncat direct din sanie cand trecea pe deasupra casei", am spus eu. "Cred ca ai dreptate", mi-a spus bunicul. "Ce tinta buna are! A nimerit chiar pe banca!"
Tratament pentru fata 2 in 1
OK, de obicei nu fac lucruri de genul asta, dar m-am gandit sa incerc. Ce am de pierdut? Plus ca am incercat si eu acest tratament si a functionat (mai bine decat oricare alta crema). Cand afli despre un lucru bun si folositor cel mai bine e sa il impartasesti si altora, nu?
Ma uitam acum cateva luni pe youtube, cautand, ca de obicei, tutoriale despre machiaj si alte laturi ale cosmeticii, si la un moment dat am dat peste o tipa (despre care pot spune ca, desi pare destul de draguta, ma irita intr-un mod destul de ciudat si enervant) care ne spunea noua, "admiratorilor" ei, ce tratament de fata isi prepara ea acasa. Am urmarit toata filmarea si la sfarsit mi-am zis sa incerc si eu reteta miraculoasa. Probabil ca fooarte multa lume o cunoaste deja, da eu una nu o mai auzisem. Ingredientele nu sunt greu de procurat. Am sa le enumar mai jos:
- 2 masuri zahar
- 2 masuri miere
- 4 masuri ulei de masline (al tipei era extravirgin)
Se amesteca si se obtine un fel de scrub (datorita zaharului), dar unul foarte hidratant (probabil datorita mierii si uleiului de masline). Veti avea, deci, un scrub si o crema hidratanta. Pielea ramane extrem de catifelata, asa cum, cel putin in cazul meu, nu a ramas dupa aplicarea niciunei alte creme cumparate. Am pastrat amestecul intr-un borcanel de mirodenii, insa nu a trecut prea mult timp pana sa capete un miros ciudat care m-a determinat sa nu-mi mai pun pe fata din continutul borcanului. Asadar, "crema" nu are un termen de valabilitate prea mare, dar cred ca totusi merita sa incercati. Si, daca nu vreti sa faceti risipa prea mare, puteti injumatati cantitatile de ingrediente (eu asa am facut a doua oara).
Sper sa incercati si sper sa va placa! Va pup
PS: Am uitat sa va spun ca pentru o aplicare este suficienta o jumatate de lingurita din amestec, sau chiar un pic mai putin ;)
Ma uitam acum cateva luni pe youtube, cautand, ca de obicei, tutoriale despre machiaj si alte laturi ale cosmeticii, si la un moment dat am dat peste o tipa (despre care pot spune ca, desi pare destul de draguta, ma irita intr-un mod destul de ciudat si enervant) care ne spunea noua, "admiratorilor" ei, ce tratament de fata isi prepara ea acasa. Am urmarit toata filmarea si la sfarsit mi-am zis sa incerc si eu reteta miraculoasa. Probabil ca fooarte multa lume o cunoaste deja, da eu una nu o mai auzisem. Ingredientele nu sunt greu de procurat. Am sa le enumar mai jos:
- 2 masuri zahar
- 2 masuri miere
- 4 masuri ulei de masline (al tipei era extravirgin)
Se amesteca si se obtine un fel de scrub (datorita zaharului), dar unul foarte hidratant (probabil datorita mierii si uleiului de masline). Veti avea, deci, un scrub si o crema hidratanta. Pielea ramane extrem de catifelata, asa cum, cel putin in cazul meu, nu a ramas dupa aplicarea niciunei alte creme cumparate. Am pastrat amestecul intr-un borcanel de mirodenii, insa nu a trecut prea mult timp pana sa capete un miros ciudat care m-a determinat sa nu-mi mai pun pe fata din continutul borcanului. Asadar, "crema" nu are un termen de valabilitate prea mare, dar cred ca totusi merita sa incercati. Si, daca nu vreti sa faceti risipa prea mare, puteti injumatati cantitatile de ingrediente (eu asa am facut a doua oara).
Sper sa incercati si sper sa va placa! Va pup
PS: Am uitat sa va spun ca pentru o aplicare este suficienta o jumatate de lingurita din amestec, sau chiar un pic mai putin ;)
Legenda Minotaurului - mit sau adevar?
Cine nu a auzit macar o data despre aceasta creatura? Cine nu stie povestea ei, macar intr-o foarte mica masura? Inca din copilarie m-au fascinat miturile si legendele grecesti, dar Minotaurul, desi la fel de interesant, nu mi-a atras atentia la fel de mult precum Gorgona lui Perseu sau sirenele lui Ulise. Insa lucrurile s-au schimbat cand am aflat povestea completa (ce bine ca acest lucru s-a intamplat mai tarziu).
Se spune ca Minos, regele Cretei, i-a cerut zeului Poseidon un semn ca el este cu adevarat urmasul tronului. Zeul i-a trimis un taur alb, nespus de frumos, cu conditia ca acesta sa fie sacrificat in cinstea lui. Insa, uimit de frumusetea animalului, Minos a hotarat sa il pastreze si sa sacrifice un alt taur, in speranta ca Poseidon nu va observa. Lucrurile nu au stat deloc asa si inselatoria nu a scapat ochiului divin. Drept pedeapsa, zeul marilor a facut-o pe Pasiphae, sotia lui Minos, sa se indragosteasca de taur. La cererea ei, Dedal a construit o vaca din lemn, in interiorul careia a intrat regina (!!!!). Din uniunea acesteia cu taurul alb a rezultat Minotaurul (insemnand, in limba greaca, "taurul lui Minos"), numit si Asterius ("cel stralucit").
Monstrul a fost inchis inntr-un labirint urias conceput de catre Dedal si ulterior este ucis de catre Tezeu.
Astazi, cand orice om intreg ar considera aceasta poveste ca fiind cu siguranta una fantastica sau cel putin exagerata, noi descoperiri arheologice scot la iveala ceea ce ar putea fi locul original al anticului Labirint al Minotaurului. Este vorba despre o serie de galerii subterane descoperite in insula Creta. De fapt, mai exista inca cel putin doua locuri care pot fi ruinele acestui labirint: Knossos, palatul regelui Minos, si un alt labirint descoperit la Skotino, in Grecia continentala. Daca labirintul lui Dedal nu tine de legenda, ci de istorie, atunci care ar fi putut fi scopul lui? Poate ca Minos a poruncit construirea lui doar pentru a inchide tinerii atenieni ceruti in fiecare an ca tribut dupa ce Creta castiga razboiul impotriva Atenei. Poate a fost conceput ca si o inchisoare teribila, unde, de ce nu, ar fi fost inchis si un taur imens, capabil sa ucida pe oricine ar fi intalnit pe teritoriul sau, despre care oamenii de afara nu auzisera decat povesti. De aici pana la povestea Minotaurului nu mai este nevoie decat de un strop de imaginatie, lucru care se gaseste din plin in mintea umana.
Se spune ca Minos, regele Cretei, i-a cerut zeului Poseidon un semn ca el este cu adevarat urmasul tronului. Zeul i-a trimis un taur alb, nespus de frumos, cu conditia ca acesta sa fie sacrificat in cinstea lui. Insa, uimit de frumusetea animalului, Minos a hotarat sa il pastreze si sa sacrifice un alt taur, in speranta ca Poseidon nu va observa. Lucrurile nu au stat deloc asa si inselatoria nu a scapat ochiului divin. Drept pedeapsa, zeul marilor a facut-o pe Pasiphae, sotia lui Minos, sa se indragosteasca de taur. La cererea ei, Dedal a construit o vaca din lemn, in interiorul careia a intrat regina (!!!!). Din uniunea acesteia cu taurul alb a rezultat Minotaurul (insemnand, in limba greaca, "taurul lui Minos"), numit si Asterius ("cel stralucit").
Monstrul a fost inchis inntr-un labirint urias conceput de catre Dedal si ulterior este ucis de catre Tezeu.
Astazi, cand orice om intreg ar considera aceasta poveste ca fiind cu siguranta una fantastica sau cel putin exagerata, noi descoperiri arheologice scot la iveala ceea ce ar putea fi locul original al anticului Labirint al Minotaurului. Este vorba despre o serie de galerii subterane descoperite in insula Creta. De fapt, mai exista inca cel putin doua locuri care pot fi ruinele acestui labirint: Knossos, palatul regelui Minos, si un alt labirint descoperit la Skotino, in Grecia continentala. Daca labirintul lui Dedal nu tine de legenda, ci de istorie, atunci care ar fi putut fi scopul lui? Poate ca Minos a poruncit construirea lui doar pentru a inchide tinerii atenieni ceruti in fiecare an ca tribut dupa ce Creta castiga razboiul impotriva Atenei. Poate a fost conceput ca si o inchisoare teribila, unde, de ce nu, ar fi fost inchis si un taur imens, capabil sa ucida pe oricine ar fi intalnit pe teritoriul sau, despre care oamenii de afara nu auzisera decat povesti. De aici pana la povestea Minotaurului nu mai este nevoie decat de un strop de imaginatie, lucru care se gaseste din plin in mintea umana.
Patrick Swayze
In mod inevitabil, cand vorbesc despre o persoana care nu mai este, ma gandesc la faptul ca, in mod sigur, acea persoana ma aude. Cu aceasta postare deschid un sir (lung, sper eu) de postari despre oameni dragi mie, pe care i-am cunoscut personal sau doar i-am admirat de pe o treapta in mod semnificativ mai joasa, oameni care astazi s-au stins, dar care merita sa fie amintiti.
Am ales sa scriu despre Patrik Swayze pentru ca in ultima vreme (in special astazi) m-am gandit foarte mult la el si, mai mult, toti cei din jurul meu au deschis acest subiect in mod constant.
L-am descoperit pe Patrik relastiv tarziu. Aveam 13-14 ani si un CD cu "Dirty dancing" zacea undeva pe biroul meu de cel putin un an. Ma impiedicasem de el de multe ori, insa nu ma tenta deloc sa-l vad. Stiam ca e un film vechi pana si tusul sau scrisul de mana de pe CD imi displacea. La insistentele lui tati, m-am hotarat intr-o seara sa ma uit totusi la film si... mi-a placut. Cam o saptamana dupa aceea ma gandeam numai la Johnny si Baby. Recunosc ca mi se parea putin exagerat stilul lor de dans, dar povestea de dragoste, felul cum s-au indragostit dansand, faptul ca dansul a fost cel care i-a unit... asta intr-adevar m-a impresionat.
Astazi nu pot sa cred ca Patrik nu mai e. In ultima vreme multi idoli de-ai mei au murit. As putea spune ca, treptat, raman fara modele de urmat in viata, dar as minti. Oamenii au murit, dar exemplul lor va ramane pentru totdeauna.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Am ales sa scriu despre Patrik Swayze pentru ca in ultima vreme (in special astazi) m-am gandit foarte mult la el si, mai mult, toti cei din jurul meu au deschis acest subiect in mod constant.
L-am descoperit pe Patrik relastiv tarziu. Aveam 13-14 ani si un CD cu "Dirty dancing" zacea undeva pe biroul meu de cel putin un an. Ma impiedicasem de el de multe ori, insa nu ma tenta deloc sa-l vad. Stiam ca e un film vechi pana si tusul sau scrisul de mana de pe CD imi displacea. La insistentele lui tati, m-am hotarat intr-o seara sa ma uit totusi la film si... mi-a placut. Cam o saptamana dupa aceea ma gandeam numai la Johnny si Baby. Recunosc ca mi se parea putin exagerat stilul lor de dans, dar povestea de dragoste, felul cum s-au indragostit dansand, faptul ca dansul a fost cel care i-a unit... asta intr-adevar m-a impresionat.
Astazi nu pot sa cred ca Patrik nu mai e. In ultima vreme multi idoli de-ai mei au murit. As putea spune ca, treptat, raman fara modele de urmat in viata, dar as minti. Oamenii au murit, dar exemplul lor va ramane pentru totdeauna.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Melodii de dragoste
1. Aerosmith - Don't wanna miss a thing
2. Bon Jovi - Always
3. Lifehouse - You and me
4. Righteous Brothers - Unchained melody
5. Edwin McCain - I'll be
6. Chris de Burgh - The lady in red
7. Backstreet Boys - Incomplete
8. Counting Crows - Color blind
9. Patrick Swayze - She's like the wind
10. Animal X - Nisip purtat de vant
11. Enrique Iglesias - Donde estas corazon
12. Enrique Iglesias - Somebody's me
13. Maroon 5 - She will be loved
14. Switchfoot - You
15. Damien Rice - The blower's daughter
16. Brad Paisley ft. Allison Kraus - Whiskey lullaby
17. Dashboard Confessional - Stolen
18. Hoobastank - The reason
19. Lifehouse - Storm
20. Nickelback - Far away
21. Michael Bolton - All for love
22. Verso - Vreau
23. Lykke Li - Possibility
24. Voltaj - Vara trecuta
25. Leigh Nash ft T. James - A place for us
Sunt doar cateva dintre melodiile de dragoste care imi plac. Le-am asezat intr-o ordine aleatorie pentru ca mi-ar fi greu sa fac un top. Fiecare are un link catre ytube pentru cine vrea sa le asculte. Pupici
2. Bon Jovi - Always
3. Lifehouse - You and me
4. Righteous Brothers - Unchained melody
5. Edwin McCain - I'll be
6. Chris de Burgh - The lady in red
7. Backstreet Boys - Incomplete
8. Counting Crows - Color blind
9. Patrick Swayze - She's like the wind
10. Animal X - Nisip purtat de vant
11. Enrique Iglesias - Donde estas corazon
12. Enrique Iglesias - Somebody's me
13. Maroon 5 - She will be loved
14. Switchfoot - You
15. Damien Rice - The blower's daughter
16. Brad Paisley ft. Allison Kraus - Whiskey lullaby
17. Dashboard Confessional - Stolen
18. Hoobastank - The reason
19. Lifehouse - Storm
20. Nickelback - Far away
21. Michael Bolton - All for love
22. Verso - Vreau
23. Lykke Li - Possibility
24. Voltaj - Vara trecuta
25. Leigh Nash ft T. James - A place for us
Sunt doar cateva dintre melodiile de dragoste care imi plac. Le-am asezat intr-o ordine aleatorie pentru ca mi-ar fi greu sa fac un top. Fiecare are un link catre ytube pentru cine vrea sa le asculte. Pupici
Elefanti
Imi plac elefantii. Mi se par extrem de blanzi, desi foarte puternici. Ma fascineaza superstitiile si credintele legate de ei si mi-ar placea sa traiesc undeva unde sa pot calari un elefant. Zilele trecute ma uitam la un documentar foarte emotionant care trata tocmai relatia om-elefant. Legatura dintre cei doi era un mult mai stransa decat mi-am imaginat vreodata.
Am gasit cateva filmulete extrem de amuzante care au drept protagonisti aceste animale. Vizionare placuta.
Si ceva real:
un elefant isi plange mama ucisa
elefanti care isi plang mortii
Unii oameni de stiinta sunt de parere ca elefantii pot intr-adevar sa planga, asemeni oamenilor.
Am gasit cateva filmulete extrem de amuzante care au drept protagonisti aceste animale. Vizionare placuta.
Si ceva real:
un elefant isi plange mama ucisa
elefanti care isi plang mortii
Unii oameni de stiinta sunt de parere ca elefantii pot intr-adevar sa planga, asemeni oamenilor.
The lion who thought he was people
Probabil ca multi dintre voi cunoasteti deja povestea si ati vazut si filmuletul. Merita, totusi, postat. Pe mine ma emotioneaza de fiecare data.
Mai multe detalii despre leul Christian gasiti aici.
Mai multe detalii despre leul Christian gasiti aici.
Copilaria (partea a doua)
Cand aveam 3 ani, s-a nascut verisoara mea, Mihaela. Primul lucru pe care mi-l amintesc legat de ea este botezul ei. Eram atat de fascinata de numele pe care il primise (Ramona). Nu mai auzisem acest nume pana atunci. Tataie glumea zicand ce "e nume de tiganca". Era asta ceva rau? Mie tot imi placea.
Cu timpul, Mihaela s-a atasat foarte mult de mine si eu de ea. Seara stateam cu totii pe prispa si radeam cand micuta mai facea cate o boacana. Radea si ea; si ne iubea la fel de mult cum o iubeam si noi.
Nu erau mese mai imbelsugate decat cele de la tara. Mamaia ne facea "pipirica", pe care o turnam peste gratarul pregatit de tataie. Iar ca desert, "colarez" facut de strabunica. Strabunicul nu prea se pricepea la mancare. De fapt, nu se pricepea deloc. Strabunica ne povestea mereu cum odata, ramas singur acasa, nu putuse nici macar sa termine de facut o mamaliga. Si incepeam din nou sa radem.
Tataie isi petrecea zilele ascunzandu-se de noi. El a fost mereu "dragostea vietii mele". Stia sa faca multe lucruri uimitoare si ne povestea mereu ce a vazut el cand a fost in Rusia pe vremea comunistilor. "Tataie, hai sa facem ceva interesant!", ii spuneam eu cand il vedeam. Mihaela ma sustinea si ea, bineinteles. Dar tataie radea si ne explica rabdator ca nu are timp. De ce nu era si tataie copil ca noi? Se pricepea sa construiasca cazemate, sa faca leagane din hamuri si multe altele. Uneori veneau la el oameni care ii dadeau bani grei, iar el le construia carute. Avea chiar un atelier plin de ciocane, patente, siruburi, piulite, menghine si multe altele. Il vedeam ca pe un inventator care asteapta un picut de timp liber ca sa poata inventa ceva. Timpul liber insa... nu mai venea.
Iarna stateam tot acolo, la bunici. Si strabunica ne spunea povesti. Vorbele ei se impleteau frumos cu sunetul lemnelor arzand si mirosul de paine calda cu branza. O iubeam. Cate povesti stia strabunica! Cel mai des ne-o spunea "p-aia cu copiii pierduti", cum ii spunea Mihaela. Strabunicul ni-l spunea pe "Danila Prepeleac" si pe "Harap-Alb". Cand verii nostrii mai mari veneau in vizita, ii cereau bunicii sa povesteasca intamplari bizare din viata ei. Ea incepea sa spuna, iar verii se cutremurau, desi ascultasera povestea de mai multe ori decat o ascultasem eu si Mihaela. Cate povesti stia bunica...
Vara mergeam la scaldat. Apa era mica la balta si tulbure cum nu se putea mai rau. La amiaza, vacarii aduceau vacile acolo si pret de cateva ora stateau la umbra intr-o padurice de salcii de la marginea apei. Noi ne faceam de lucru prin alte parti si abia seara, cand se linistea apa de-a binelea, plecam la scaldat. Strabunica ne speria adesea zicand: "Hai duceti-va ca o sa vedeti voi! Nu stiu ce o sa va faceti cand o sa iasa Ghita din apa!". Ghita era un sarpe mare care locuia in balta. Tare se mai temea Mihaela de el! Cateodata nu indraznea sa puna piciorul in apa nici chiar in locul pe unde treceau oamenii cu carutele, unde nici macar pestii nu stateau. Odata s-a intamplat ca toti cei sapte veri sa fim la tara, asa ca am plecat impreuna la balta, inarmati cu paturi, mancare si carti de joc. Ne-am balacit pana seara. Numai Mihaela, biata, nu voise sa intre in apa. Ii era frica de Ghita.
Anul urmator terminam gradinita. Eu si parintii mei ne-am mutat in Bucuresti, dar nu m-am putut acomoda niciodata acolo. Mama si tata au hotarat ca ar fi mai bine sa imi iau un an liber. Si uite asa am ajuns din nou la tara, alaturi de Mihaela. Adevaratele aventuri abia acum incepeau.
A doua postare pe ziua de azi
Trebuia neaparat sa postez asta! Nu am rabdare pana maine, trebuie sa vedeti si voi!!!
Fara alte comentarii, here it goes!
Fara alte comentarii, here it goes!
Copilaria (partea intai)
Imi pare imposibil de crezut ca exista pe lume un copil care sa fi avut o copilarie mei frumoasa decat a mea. Nu am avut eu cei mai bogati parinti, care sa ma impresoare cu cele mai frumoase si scumpe jucariii sau dulciuri. Am avut destule si de acest gen, dar, uitandu-ma inapoi, nu de acadele si papusi imi aduc prima oara aminte, desi pe atunci reprezentau un aspect foarte important al vietii mele.
Copilaria. Unde incepe copilaria? Amuzanta intrebare... Poate ca ar fi mai corect sa intreb "Unde incepe povestea copilariei?". Incepe cu prima amintire. Iar cea mai veche amintire a mea este un carucior. Poate ca nici macar nu e o amintire adevarata, poate ca e doar ceva ce am visat. Sau ceva de care mi-am amintit visand. Stateam in picioare langa carutul frumos din piele maronie si ii mangaiam interiorul. "Esti mare acum, nu mai ai nevoie de el", s-a auzit vocea mamei. Atat. Nu stiu nici macar daca am plans sau nu dupa carutul meu. Si nici nu am intrebat-o pe mama vreodata despre asta. Pentru un anume motiv, nu stiu care, am preferat pana astazi sa tin aceasta amintire numai pentru mine.
Urmeaza amintiri vagi. Micuta catelusa daruita de "tataie"... Parca o si vad pe strabunica, Dumnezeu s-o ierte, indemnandu-ma sa ii aleg un nume. Era tanara pe atunci. In amintire nu-i pot vedea chipul, dar acasa, amestecata printre multe asemeni ei, intr-o cutie de carton zdrentuita de timp, am o fotografie. E alb-negru. Bunica sta frumusel pe un scaun, eu - cocotata la ea in poala, si in poala mea - Bubulica. Asa "ii dadusem numele" catelusei. In stanga si in dreapta stau si acum, la fel de tineri, cei doi veri mai mari ai mei. Strabunica din amintire si cea din fotografie sunt aceleasi, doar ca amintirea s-a mai sters pe alocuri. De ce? Nu stiu. E ciudat pentru ca, la urma urmei, amandoua - amintirea si fotografia - sunt la fel de vechi.
Intr-o zi mama mi-a cumparat un costumas alb, crosetat. Pe fustita, in partea dreapta, erau brodate o floricica albastra, una violet si o frunzulita verde. Bluzita avea aceeasi broderie, dar pe partea stanga, deasupra inimii. Cat am plans cand nu mi-a mai fost bun!
Alta data, tata si cu mine ne jucam "de-a mortul". Regula era ca el sa se prefaca mort, iar eu sa incerc sa il trezesc. Absolut de fiecare data ma lasam pacalita de talentul lui actoricesc si intram in panica vazand ca nu se mai trezeste, linistindu-ma abia cand vedeam umbra subtila a unui zambet abia tinut din frau sub mustata neagra...
Copilaria. Unde incepe copilaria? Amuzanta intrebare... Poate ca ar fi mai corect sa intreb "Unde incepe povestea copilariei?". Incepe cu prima amintire. Iar cea mai veche amintire a mea este un carucior. Poate ca nici macar nu e o amintire adevarata, poate ca e doar ceva ce am visat. Sau ceva de care mi-am amintit visand. Stateam in picioare langa carutul frumos din piele maronie si ii mangaiam interiorul. "Esti mare acum, nu mai ai nevoie de el", s-a auzit vocea mamei. Atat. Nu stiu nici macar daca am plans sau nu dupa carutul meu. Si nici nu am intrebat-o pe mama vreodata despre asta. Pentru un anume motiv, nu stiu care, am preferat pana astazi sa tin aceasta amintire numai pentru mine.
Urmeaza amintiri vagi. Micuta catelusa daruita de "tataie"... Parca o si vad pe strabunica, Dumnezeu s-o ierte, indemnandu-ma sa ii aleg un nume. Era tanara pe atunci. In amintire nu-i pot vedea chipul, dar acasa, amestecata printre multe asemeni ei, intr-o cutie de carton zdrentuita de timp, am o fotografie. E alb-negru. Bunica sta frumusel pe un scaun, eu - cocotata la ea in poala, si in poala mea - Bubulica. Asa "ii dadusem numele" catelusei. In stanga si in dreapta stau si acum, la fel de tineri, cei doi veri mai mari ai mei. Strabunica din amintire si cea din fotografie sunt aceleasi, doar ca amintirea s-a mai sters pe alocuri. De ce? Nu stiu. E ciudat pentru ca, la urma urmei, amandoua - amintirea si fotografia - sunt la fel de vechi.
Intr-o zi mama mi-a cumparat un costumas alb, crosetat. Pe fustita, in partea dreapta, erau brodate o floricica albastra, una violet si o frunzulita verde. Bluzita avea aceeasi broderie, dar pe partea stanga, deasupra inimii. Cat am plans cand nu mi-a mai fost bun!
Alta data, tata si cu mine ne jucam "de-a mortul". Regula era ca el sa se prefaca mort, iar eu sa incerc sa il trezesc. Absolut de fiecare data ma lasam pacalita de talentul lui actoricesc si intram in panica vazand ca nu se mai trezeste, linistindu-ma abia cand vedeam umbra subtila a unui zambet abia tinut din frau sub mustata neagra...
Stapanul inelelor
Daca ar fi sa facem un top al filmelor mele preferate, "Stapanul inelelor" ar invinge detasat orice alt film. Cand vorbim despre "Stapanul inelelor" vorbim despre o capodopera. Ar trebui sa fii prea tampit sa nu iti dai seama de asta. Chiar daca nu esti un mare fan al SF-ului, daca ai macar un pic de creier, vei stii ca filmul este exceptional din punct de vedere al scenariului sau al efectelor speciale. Macar tehnologia folosita sa o apreciezi, daca restul nu prea te incanta.
Eu ador, in primul rand, chimia existanta intre actorii filmului. S-a legat intre ei asa o prietenie frumoasa... cum rar mai gasesti. Mi-ar placea si mie un astfel de prieten... Dar, dupa cum am putut vedea (mai ales in ultimii ani), asa ceva nu se intampla prea des.
Aveti mai jos cateva mostre ;))
In a doua filmare Billy l-a inchis pe Dom in dulap pentru ca nu i-a adus o inghetata care nu-i placea ;))
In incheiere nu ma pot abtine sa nu postez un filmulet despre Viggo Mortensen si calul alaturi de care a filmat in "Stapanul inelelor"
Eu ador, in primul rand, chimia existanta intre actorii filmului. S-a legat intre ei asa o prietenie frumoasa... cum rar mai gasesti. Mi-ar placea si mie un astfel de prieten... Dar, dupa cum am putut vedea (mai ales in ultimii ani), asa ceva nu se intampla prea des.
Aveti mai jos cateva mostre ;))
In a doua filmare Billy l-a inchis pe Dom in dulap pentru ca nu i-a adus o inghetata care nu-i placea ;))
In incheiere nu ma pot abtine sa nu postez un filmulet despre Viggo Mortensen si calul alaturi de care a filmat in "Stapanul inelelor"
Desene animate
Mie inca imi mai plac. Indiferent daca sunt vechi sau noi, clasice sau mai putin clasice, inca ma uit la desene animate, de multe ori cu mult mai mult interes decat la un film si intotdeauna cu mai mult interes decat la stiri sau la emisiuni mondene. Iata cateva dintre personajele mele preferate:
1. Daffy Duck e personajul meu preferat de desene animate. Bine, recunosc, e unul din personajele mele preferate. Dar in general imi plac tipii astia nebuni ca el. Si trebuie sa recunoastem ca omu'... pardon, rata, isi iese din minti destul de des. Dar ma regasesc in el... oarecum... Mi-ar placea sa pot si eu sa fac tot timpul primul lucru care imi vine in minte, chiar daca acel lucru este incredibil de prostesc. Cred ca cel mai ciudat lucru la Daffy e ca, desi nu este foarte destept, tot timpul iese invingator din diferite confruntari. Dragut, nu?
2. Imi mai place si de Bloo, desi el nu e la fel de faimos ca Daffy. Bloo reprezinta, dupa parerea mea, o alta zona a nebuniei. La Bloo, nebunia e mai elaborata. Bloo este uneori chiar avid dupa putere, ceea ce este cum nu se poate mai amuzant. Bloo vrea sa fie cool, sa fie admirat de toti. Bloo e un neghiob :)) dar e tare amuzant.
3. Billy si Mandy. Sinistru. Dar brutal! :)) Razi cu lacrimi! Prostia este la loc de cinste (in persoana lui Billy) si Mandy e foarte amuzanta cand e nervoasa (adica tot timpul). Despre Negri... Ce pot sa spun? O data cu el s-a schimbat "un pic" imaginea pe care mi-o formasem despre "The Big Evil Grimm Reaper". Pe Negri il vrei sau nu il vrei ca prieten; nu exista cale de mijloc.
4. De asemenea, mi-au placut foarte mult desenele "Ned si salamandra" ("Ned's Newt"). Stiti voi, tipic, un baietel obisnuit, nu prea popular, dar cu ceva special de care nu stie nimeni altcineva decat el. In cazul lui Ned, ceva-ul special era salamandra lui, pe nume Newton. In mod normal, Newton zacea in acvariul lui, fara sa faca nimic. Dar cand Ned il hranea cu "mancare Zippo pentru salamandre", Newton devenea cel mai traznit prieten de joaca posibil. Frumos asa :>
5. Ice Age, mai exact, Sid. Un idiot complet, pe care nu ai cum sa nu-l iubesti. E atat de... prost. Atat de prost incat nici nu prea ai ce sa spui la adresa lui. Adica... As putea sa enumar aici toate scenele cu el care imi plac, dar nu are rost sa scriu atat de mult. Sid creease un trend in liceul meu. Aveai cocoasa si (in mod automat) burta? Atunci aveai pozitie de Sid.
1. Daffy Duck e personajul meu preferat de desene animate. Bine, recunosc, e unul din personajele mele preferate. Dar in general imi plac tipii astia nebuni ca el. Si trebuie sa recunoastem ca omu'... pardon, rata, isi iese din minti destul de des. Dar ma regasesc in el... oarecum... Mi-ar placea sa pot si eu sa fac tot timpul primul lucru care imi vine in minte, chiar daca acel lucru este incredibil de prostesc. Cred ca cel mai ciudat lucru la Daffy e ca, desi nu este foarte destept, tot timpul iese invingator din diferite confruntari. Dragut, nu?
2. Imi mai place si de Bloo, desi el nu e la fel de faimos ca Daffy. Bloo reprezinta, dupa parerea mea, o alta zona a nebuniei. La Bloo, nebunia e mai elaborata. Bloo este uneori chiar avid dupa putere, ceea ce este cum nu se poate mai amuzant. Bloo vrea sa fie cool, sa fie admirat de toti. Bloo e un neghiob :)) dar e tare amuzant.
3. Billy si Mandy. Sinistru. Dar brutal! :)) Razi cu lacrimi! Prostia este la loc de cinste (in persoana lui Billy) si Mandy e foarte amuzanta cand e nervoasa (adica tot timpul). Despre Negri... Ce pot sa spun? O data cu el s-a schimbat "un pic" imaginea pe care mi-o formasem despre "The Big Evil Grimm Reaper". Pe Negri il vrei sau nu il vrei ca prieten; nu exista cale de mijloc.
4. De asemenea, mi-au placut foarte mult desenele "Ned si salamandra" ("Ned's Newt"). Stiti voi, tipic, un baietel obisnuit, nu prea popular, dar cu ceva special de care nu stie nimeni altcineva decat el. In cazul lui Ned, ceva-ul special era salamandra lui, pe nume Newton. In mod normal, Newton zacea in acvariul lui, fara sa faca nimic. Dar cand Ned il hranea cu "mancare Zippo pentru salamandre", Newton devenea cel mai traznit prieten de joaca posibil. Frumos asa :>
5. Ice Age, mai exact, Sid. Un idiot complet, pe care nu ai cum sa nu-l iubesti. E atat de... prost. Atat de prost incat nici nu prea ai ce sa spui la adresa lui. Adica... As putea sa enumar aici toate scenele cu el care imi plac, dar nu are rost sa scriu atat de mult. Sid creease un trend in liceul meu. Aveai cocoasa si (in mod automat) burta? Atunci aveai pozitie de Sid.
Interviu cu un vampir
Imi plac filmele mai vechi. Clasice... sau aproape clasice. Probabil ca la un moment dat o sa postez cate ceva despre majoritatea filmelor care imi plac. Astazi am ales "Interviu cu un vampir".
Adevarul e ca l-am vazut pentru prima oara acum foooarte mult timp. Cred ca aveam vreo 10-11 ani cand l-au dat pe ProTV. Desi la momentul respectiv nu l-am inteles decat la suprafata, m-a socat atat de tare incat mi-a ramas impregnat in memorie pana azi.
Imi place la nebunie de Claudia... De fiecare data cand revad filmul incerc sa imi imaginez ce as fi facut eu in locul ei... Ne dorim cu totii sa nu imbatranim, eu imi doresc mai mereu sa fi ramas copil. Dar, privind-o pe ea, imi dau seama cat de groaznic ar fi sa nu cresti.
De Louis nici nu mai vorbesc. Imi plac toate personajele pana la urma. Drama Claudiei, raceala si viclenia cu care isi calculeaza fiecare miscare, lipsa (aparenta) de sentimente a lui Lestat, maretia lui Armand, sufletul lui Louis.
Astazi nu prea se mai fac astfel de filme. E pacat ca se pune mai mult accent pe efectele speciale decat pe povestea in sine. Dar asta e... Va las mai jos o scena din film. As fi vrut scena in care Louis o musca pe Claudia apoi fuge lasandu-l pe Lestat dansand cu cadavrul mamei fetei. Dar nu am gasit-o, asa ca ma multumesc cu transformarea Claudiei.
Adevarul e ca l-am vazut pentru prima oara acum foooarte mult timp. Cred ca aveam vreo 10-11 ani cand l-au dat pe ProTV. Desi la momentul respectiv nu l-am inteles decat la suprafata, m-a socat atat de tare incat mi-a ramas impregnat in memorie pana azi.
Imi place la nebunie de Claudia... De fiecare data cand revad filmul incerc sa imi imaginez ce as fi facut eu in locul ei... Ne dorim cu totii sa nu imbatranim, eu imi doresc mai mereu sa fi ramas copil. Dar, privind-o pe ea, imi dau seama cat de groaznic ar fi sa nu cresti.
De Louis nici nu mai vorbesc. Imi plac toate personajele pana la urma. Drama Claudiei, raceala si viclenia cu care isi calculeaza fiecare miscare, lipsa (aparenta) de sentimente a lui Lestat, maretia lui Armand, sufletul lui Louis.
Astazi nu prea se mai fac astfel de filme. E pacat ca se pune mai mult accent pe efectele speciale decat pe povestea in sine. Dar asta e... Va las mai jos o scena din film. As fi vrut scena in care Louis o musca pe Claudia apoi fuge lasandu-l pe Lestat dansand cu cadavrul mamei fetei. Dar nu am gasit-o, asa ca ma multumesc cu transformarea Claudiei.
5 (cinci)
"Cifra "5" are o semnificatie deosebita pentru mine. Asta, desigur, pana luna viitoare, cand cifra "6" ii va ocupa locul.
Cifra "5" inseamna 5 luni frumoase (pe care, drept sa spun, le confund uneori cu 5 ani :| nu e vina mea, nu am nicio boala de memorie... e doar din cauza unei chimii prea ridicate). Cifra "5" inseamna 5 luni de cand m-am schimbat; 5 luni de cand am inteles lucruri in care inainte nici nu credeam. Dar sa luam lucrurile pe rand.
"Ce este dragostea?" O intrebare simplu de pus, dar deloc usor de raspuns la ea. Am putea, la fel de bine, sa intrebam ce este libertatea sau cum functioneaza trecerea timpului. Cati oameni, atatea raspunsuri.
Daca ma intrebati totusi pe mine, as spune ca dragostea este ceva ce faci. Dragostea este atunci cand razi la o gluma desi nu ti se pare amuzanta sau cand asculti plin de curiozitate (prefacuta, ce-i drept) o gluma pe care o stii deja. Dragostea e atunci cand incepi sa te neglijezi pe tine in favoarea celuilalt; atunci cand devii "de moda veche" si nu mai pierzi timpul prin oras, motiv pentru care majoritatea prietenilor tai se vor supara poate pe tine. Dar nu e vina ta si ei ar trebui sa stie asta. Nu e vina ta ca acum iti ajunge o singura persoana.
Dragostea e atunci cand incepi sa iti faci programul in functie de programul celuilalt sau, mai rau, cand incepi sa iti programezi viata pe urmatorii 10 ani impreuna cu celalalt. Multi se vor arata neincrezatori in aceasta privinta. Parca ii si aud: "Dupa 5 luni te gandesti la 10 ani???". Pai... se pare ca da... Si daca faci asta, atunci dragii mei, e DRAGOSTE. Pentru ca niciun baiat nu s-ar gandi la insuratoare avand langa el o fata cu care "lucreaza doar in tura de noapte". Si nicio fata nu s-ar gandi la maritis cu un baiat pe care il tine doar pentru a avea un partener la cine stie ce petrecere.
Pe mine dragostea ma face mare, dar mica. Puternica, dar slaba. Nebuna, dar cuminte. Simtind iubire, esti mare, puternic, nebun de bucurie. Simti ca poti face totul, de fapt, ca totul e deja facut pentru tine! Dar la cea mai mica discutie devii slab, mic... Si, surprinzator, descoperi langa tine tot un pitic mic si slab. Si simti nevoia sa-l alinti. Pentru ca pare tare trist; la fel ca tine. Ce-ar fi sa va alintati unul pe altul? Cine stie, poate veti ajunge mari si puternici si nebuni."
Asta e pentru tine. Nu stiu de ce am scris-o... Probabil te iubesc pentru ca prezint toate simptomele de mai sus. Nu stiu cat de grava e boala asta. Nu stiu nici daca vreau sa ma fac bine. Putin probabil...
A, si... Vali... TE IUBESC!
Hands off my momma!
Ieri seara mi-a aratat cineva asta (mersi Ramona) si am zis ca trebuie neaparat sa o pun pe blog.
E brutala faza :))
E brutala faza :))
What a wonderful world
Nu este prima oara cand ma cuprind gandurile negative. Dar daca am invatat un lucru din filmul despre care am vorbit in primul meu post, acela este ca aceste ganduri rele nu pot aduce altceva decat lucruri rele. Iar oamenii din film spuneau ca pentru a combate un gand rau este inutil sa incerci sa nu te mai gandesti la el sau sa il uiti. Singura solutie e sa te gandesti la altceva, evident, la ceva pozitiv.
Pe mine ma streseaza enorm examenul de maine. Daca ma mai stresez mult poate chiar reusesc sa il pic. Asa ca am inceput sa caut de nebuna pe net pana am reusit sa imi ridic moralul la maxim.
E vorba despre lucrurile marunte, lucrurile pe care nu le observam, dar fara de care nu am putea trai. Acum ceva timp am hotarat sa nu ma mai gandesc la tot ceea ce NU am, ci la toate lucrurile frumoase pe care DA, le am, le-am avut dintotdeauna sau le-am primit mai curand.
E adevarat, nu-ti poti redresa atat de brusc toata mintea. Daca acum esti concentrat asupra faptului ca ai maine examen sau ca nu ai bani, sau ca nu iti place unde stai, unde inveti/ lucrezi, e foarte greu sa schimbi macazul spre „ah, cat de frumos! ce viata minunata am!“. Dar pentru asta exista site-uri ca youtube-ul ;)). Gasesti aici o gramada de filmulete pozitive, optimiste, vesele si "inveselitoare". Iata ce am gasit eu:
Pe mine ma streseaza enorm examenul de maine. Daca ma mai stresez mult poate chiar reusesc sa il pic. Asa ca am inceput sa caut de nebuna pe net pana am reusit sa imi ridic moralul la maxim.
E vorba despre lucrurile marunte, lucrurile pe care nu le observam, dar fara de care nu am putea trai. Acum ceva timp am hotarat sa nu ma mai gandesc la tot ceea ce NU am, ci la toate lucrurile frumoase pe care DA, le am, le-am avut dintotdeauna sau le-am primit mai curand.
E adevarat, nu-ti poti redresa atat de brusc toata mintea. Daca acum esti concentrat asupra faptului ca ai maine examen sau ca nu ai bani, sau ca nu iti place unde stai, unde inveti/ lucrezi, e foarte greu sa schimbi macazul spre „ah, cat de frumos! ce viata minunata am!“. Dar pentru asta exista site-uri ca youtube-ul ;)). Gasesti aici o gramada de filmulete pozitive, optimiste, vesele si "inveselitoare". Iata ce am gasit eu:
The power of a tought
Probabil ati mai auzit despre asta pana acum. Se numeste "Secretul" ("The Secret") si se pare ca intr-adevar functioneaza. In cazul in care nu ati auzit despre acest film-documentar, aveti aici primele 20 de minute.
Multi sunt sceptici in ceea ce il priveste, dar pentru mine a functionat. Am reusit tot ce mi-am propus de cand "am aflat secretul". Tocmai de aceea am decis sa deschid blogul cu asta. Scopul filmului este ca secretul sa fie cunoscut de cat mai multi oameni. Si, cum pe mine m-a ajutat enorm, vreau sa ajut si eu la raspandirea lui.
Astept parerile voastre.
Multi sunt sceptici in ceea ce il priveste, dar pentru mine a functionat. Am reusit tot ce mi-am propus de cand "am aflat secretul". Tocmai de aceea am decis sa deschid blogul cu asta. Scopul filmului este ca secretul sa fie cunoscut de cat mai multi oameni. Si, cum pe mine m-a ajutat enorm, vreau sa ajut si eu la raspandirea lui.
Astept parerile voastre.
