Din nou, dupa destul de mult timp, ajung sa scriu iar despre copilarie. Orice as face, ma intorc la subiectul asta iar si iar. Oare mai sunt si alti oameni care fac din trecerea copilariei o adevarata drama? Pentru ca pentru mine asta e. E aproape ca o moarte. Cum? A disparut asa, pur si simplu? Chiar nu o sa mai pot niciodata sa vad lumea prin ochii de atunci? De ce aceasta intoarcere imposibila? De ce nu pot nici macar sa imi dau seama ce era acel sentiment atat de minunat care ma facea sa fiu atat de fericita? Sa fi fost senzatia ca orice e posibil? Nu cred ca e asa simplu. Nu asta facea totul atat de colorat. Eram asa de fericita, incat nici macar nu stateam sa imi pun astfel de probleme. Un loc putea fi orice vroiam eu. Daca vroiam un copac magic, aveam un copac magic. Daca vroiam zane, aveam zane. Daca vroiam hore de sanziene, doar inchideam ochii si, in sinea mea, de acolo din patul meu, stiam ca undeva pe deal, ele dansau nevazute de nimeni. Dar eu nu le puteam auzi, era prea mare galagie de la greieri si broaste. Si in rest liniste. Si cate stele! Doamne, cate stele! Nu cred ca s-au imputinat de atunci si pana acum, dar cred ca la vremea aceea le iubeam mai mult. Sau poate ca ele ma iubeau pe mine, pentru ca, daca stau sa ma gandesc, parca straluceau mai frumos. De cate ori nu am incercat sa le numar! Ceilalti copii radeau de mine. Eram o ciudata, da. Probabil ca daca as fi fost ca ei, acum as fi regretat si mai mult copilaria si mi-as fi reprosat faptul ca n-am stiut sa ma bucur de ea.
Ok, magia s-a rupt. Vecinii de la 1 au iar petrecere.
Mai nou am pe repeat...
PS: "Vampire Diaries" are o coloana sonora pur si simplu superba!!! Check it out!
