Daca tot e Valentine's...

 IMPORTANT! Te rog, inainte de a citi, apasa "play" la melodia de la sfarsitul postarii.


Ce as putea scrie ? Ce cuvinte sa folosesc mai intai? Care sa fie ordinea cea mai potrivita in care sa-mi exprim ideile, gandurile, sentimentele? Oare sa fie mai expresiva o descriere? In cazul asta, ce sa descriu? Un om? O soapta? O mangaiere? O strangere puternica a incheieturii mainii mele care sa ma opreasca dintr-o posibila cadere? O lacrima pe care am vazut-o curgand candva, o lacrima pe care am sters-o cu grija si despre care nu am vorbit niciodata cu nimeni? Un umar puternic pe care sta un cap aiurit de pe care atarna plete lungi, buclate? Un umar mic, pe care se odihneste o mana mare, cu degete lungi, de pianist?

Ce mai "scriitoare" sunt si eu! Am pus atatea intrebari si nu am ajuns la niciun raspuns. Dar poate, doar poate, raspunsul e undeva acolo, intre toate acele semne de intrebare. Pentru ca citind si recitind aceste cateva randuri in incercarea naiva de a rezolva aceasta ghicitoare pe care, culmea, eu cu mana mea am "asternut-o pe hartie", nu ma pot gandi la altceva in afara de dragoste. Dragostea se manifesta in mii de feluri. Unora le place sa se tachineze, altii se amuza pe seama efectelor ei, dar indiferent cine esti, dragostea inseamna intotdeauna un om spre care privesti, soapte de iubire, mangaieri neconditionate, loialitate si incredere. Iata, asadar, ce presupune iubirea! Sau, cel putin, ce intelegim noi doi prin iubire.

In ceea ce priveste descrierea... Ma las pagubasa. Recunosc, am vrut inca de la inceput sa descriu dragostea. Dar m-am ales doar cu intrebari fara raspuns. Poate ca pana la urma insasi dragostea este,nu un raspuns, ci o intrebare. O ghicitoare pe care de aceasta data nu am mai scris-o eu, ci doar am transcris-o. Pentru ca ea exista dintotdeauna. Va putea oare cineva vreodata sa ii gaseasca raspunsul? Eu nu-l mai caut. De ce sa cauti sa explici iubirea cand ea trebuie doar simtita?



Te iubesc, incredibilule domn V!


Yiruma - ''Moonlight''
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu